Poezia este o oglindă care face frumos ceea ce este deformat.
P.B. Shelley, O apărare a poeziei
Liniştea de dinainte de linişte trăieşte încă, în satul din fiecare. Şi poate gândurile se limpezesc, nu ne mai acoperă străzile cu pavajele lor asimerice şi revenim acasă, unde simţămintele întineresc şi devenim copii.
Poezia preschimbă universul sătesc în tonuri şi cuvinte, cultivă imaginaţia, răbdarea, nădejdea în mâine şi iertarea în ieri. Cine nu a scris poezii la umbra unui cireş înflorit, sub o grindă trudită, nu a gustat din licoarea speranţei, nu s-a lăsat întrecut de el însuşi… fără să se teamă de ieşirea din clipa de acum.
Satul oglindit în poezie înseamnă cultivarea limbajului şi fiinţarea acestuia în adâncul sufletesc. Prin intermediul poeziei elevii dau curs propriilor idei şi sentimente, se descoperă aşa cum sunt în realitate, învaţă să creadă, să spere, să se accepte, să-şi asume şi recunoască complexele, astfel putând să depăşească barierele de comunicare cu ceilalţi.
Poezia dă curs imaginaţiei, cizelează limbajul, îmbunătăţeşte comunicarea, fiecare reuşind astfel să-şi poată exprima punctul de vedere vizavi de o anume tematică prin discurs expresiv, fluent, coerent şi să creadă astfel în capacităţile lor.